Flora si vegetatia
În tot cuprinsul Bucegilor, din fundul văilor, în lungul pîraielor, peste povîrnişurile prăpăstioase şi pe întinsul podişurilor, pînă pe vîrfurile cele mai înalte, flora este deosebit de bogată şi variau, întinse covoare de flori, aşternute pe brînele şi coastele muntelui dau viaţă peisajului sobru al uriaşelor stîncării cenuşii, oferă privelişti încîntătoare şi determină un însemnat specific al masivului. Pe o suprafaţă de aproape 300 km pătraţi, Bucegii adăpostesc 1 185 de specii de plante vasculare, ceea ce reprezintă aproape o treime din numărul total cunoscut în întreaga ţară. Îndeosebi remarcabilă este flora din zona alpină a Bucegilor, unde se întîlnesc numeroase specii care cresc numai în Carpaţi (endemisme carpatice), unele numai în Carpaţii meridionali, precum şi specii comune Carpaţilor şi Balcanilor (elemente dacice).
|
|
Specificul local îl dau însă plantele endemice pentru Bucegi şi munţii învecinaţi din marginea depresiunii Bîrsei (Postăvaru, Piatra Mare, Piatra Craiului), ca: Thesium kernerianum Simk., Hesperis oblongifolia Schur, Saxifraga demissa Schoti, Astragalus australis (L.) Lam. ssp.bucsecsi Jav. Mai sînt de remarcat cîteva specii care, deşi răspîndite şi în alte regiuni din Europa, la noi în ţară reprezintă rarităţi, ca bunăoară Secale montanum Guss. (secara de munte, cunoscută la noi numai din Bucegi şi de pe muntele Domogled) şi Lomatogonium carinthiacum (Wulf.) Rohb. (la noi în ţară numai în Bucegi).
În orice masiv muntos, vegetaţia se distribuie în plan vertical, în funcţie de variaţia în altitudine a elementelor climatice hotărîtoare pentru viaţa plantelor. De la început, se deosebesc cele două zone de vegetaţie în care este cuprins masivul şi anume: la poale o zonă păduroasă (zona forestieră) iar pe culmi o zonă lipsită de păduri (zona alpină), în care condiţiile aspre climatice nu mai îngăduie creşterea arborilor. Aceste zone se subdivid înetaje de vegetaţie, caracterizate prin prezenţa sau lipsa unor anumite specii de plante sau asociaţii vegetale. Este important să se clasifice diferit flora şi fauna din zona.
În orice masiv muntos, vegetaţia se distribuie în plan vertical, în funcţie de variaţia în altitudine a elementelor climatice hotărîtoare pentru viaţa plantelor. De la început, se deosebesc cele două zone de vegetaţie în care este cuprins masivul şi anume: la poale o zonă păduroasă (zona forestieră) iar pe culmi o zonă lipsită de păduri (zona alpină), în care condiţiile aspre climatice nu mai îngăduie creşterea arborilor. Aceste zone se subdivid înetaje de vegetaţie, caracterizate prin prezenţa sau lipsa unor anumite specii de plante sau asociaţii vegetale. Este important să se clasifice diferit flora şi fauna din zona.
|
In zona forestieră deosebim:
|
Zona alpină se subdivide în 2 etaje de vegetaţie şi anume:
În cuprinsul acestor zone şi etaje, vegetaţia se prezintă într-o serie de formaţiuni vegetale, deosebite prin aspectul lor şi prin condiţiile generale de viaţă. Cele mai însemnate sînt: pădurile, tufărişurile, tufărişurile scunde de smirdar sau azalee de munte, buruienişurile, pajiştile, vegetaţia de tundră alpină şi vegetaţia stîncăriilor, a bolovănişurilor şi grohotişurilor.
- etajul alpin inferior, situat între limita superioară de vegetaţie a ultimilor arbori şi limita superioară a jneapănului. Această limită, care oscilează între 2100—2 300 m altitudine, corespunde şi cu limita superioară a pajiştilor de ţăpoşică (Nardus stricta). Aşadar, asociaţiile caracteteristice acestui etaj sînt jnepenişurile şi pajiştile de ţăpoşică, pe lîngă care mai vegetează şi numeroase alte asociaţii.
- etajul alpin superior ocupă culmile cele mai înalte, deasupra limitelor arătate. Specificul acestui etaj îl constituie în primul rînd vegetaţia de tundră alpină, alcătuită din plante special adaptate condiţiilor climatice aspre de la mari altitudini, precum şi anumite asociaţii de pajişti.
În cuprinsul acestor zone şi etaje, vegetaţia se prezintă într-o serie de formaţiuni vegetale, deosebite prin aspectul lor şi prin condiţiile generale de viaţă. Cele mai însemnate sînt: pădurile, tufărişurile, tufărişurile scunde de smirdar sau azalee de munte, buruienişurile, pajiştile, vegetaţia de tundră alpină şi vegetaţia stîncăriilor, a bolovănişurilor şi grohotişurilor.
Vegetația este alcătuită din păduri dispuse pe mai multe etaje - etajul fagului care urcă până la 1200 m și chiar mai sus, dar în amestec, și etajul coniferelor. Mai sus de păduri se dezvoltă o vegetație alpină, numita și stepa rece, cu pajiști, tufișuri de ienupăr și jneapăn și arbuști pitici (afin, merișor). Bucegii sunt locul unde s-au făcut și foarte multe studii și cercetări monografice asupra grupelor de plante inferioare (talofite) si superioare (cormofite). Între anii 1955 și 1959 Eugenia Eliade a identificat 365 specii din 41 de familii parazite, pe plante saprofite. Dintre acestea 26 sunt noi pentru România; de asemenea s-au găsit 29 plante-gazda noi pentru 27 de specii de macromicete rare în flora țării noastre. Flora lichenologică a fost studiată de P. Cretzoiu, Constanța |
|
Moruzi, Elena Petria, între 1930-1963 și au evidențiat 39 de taxoni, dintre care 4 sunt grupe noi pentru flora lichenologică a țării - Cladonia sylvatica f.sorediata, Cladonia digitata f.denticulata, Cladonia coniocrea f.odontata,
Usnea articulata f.lettauana. Zona deosebit de bogată a atras numeroși specialiști, din ramuri diferite ale biologiei, ceea ce a condus la descoperirea a numeroase specii, multe dintre ele rare în Carpați. J.G.G. Baumgarden, M. Fuss, K.Loitlesberger, Simion St.Radian, M.Peterfi, F.Matouschek, A.Degen, I.Podpera, Traian Stefuleac și mulți alții au descoperit specii de briofite-Bucegia romantica Radian - specie nouă descoperită în anul 1899 de Simion Radian pe Valea Cerbului, Moerkia flotowiana, Anastrepta orcadensis, Lophozia hatcheri, Stegonia latifolia, Grimmia alpicola var. latifolia, Tayloria tenuis, T.acuminata, T.serrata, Tetraplodon angustatum, Catoscopium nigritum, Buxbaumia aphylla, Polytrichum norvegicum.
Flora plantelor vasculare, studiată de D. Grecescu (1910), numără 760 taxoni, iar Alexandru Beldie marele îndrăgostit de Bucegi, indică în lucrarea sa - monografia "Flora și vegetația munților Bucegi" - 1967, un număr de 1185 taxoni, dintre care 31 taxoni sunt noi pentru știință (subspecii, varietăți, forme). Studiul florei este completat de cel al vegetației, în care sunt descrise 20 de asociații vegetale noi și sunt prezentate date asupra ecologiei plantelor alpine și sucesiunea în spațiu a asociațiilor în funcție de condițiile staționale.
Alți factori de climă (precipitațiile și vântul) au reușit ca la Sinaia să modeleze relieful, apărând forme bizare - babe, tigăi, diferite fețe. Multe dintre ele au stat la baza botezării formelor sau locurilor cele mai circulate. Construcțiile atipice de forma Babelor, Sfinxului, Ciupercilor au fost chiar la baza pe care s-au brodat diferite legende ale locului și locuri de pelerinaj în diferite epoci.
Apa, înghețul, vântul și procesele de deflație și eroziune au dat contur diferitelor forme ciudate, întâlnite la tot pasul prin Bucegi - Țigănești, Guțanul, Bucșoiul, Caraiman, Coștila, Furnica.
Etajarea reliefului, solul și diversitatea condițiilor climatice permit dezvoltarea unei vegetații bogate și de mare diversitate în cuprinsul masivului. În partea cea mai joasă, la limita cu Subcarpații, sunt frecvente pădurile de fag și carpen. Treptat, pe măsură ce altitudinea crește apar pădurile de brad și molid, care urcă până la 1200 - 1500 m. În partea superioară a etajului forestier, cam până la 1750 m, se întâlnesc păduri de molid. Dealtfel, în Bucegi molidul este cel mai răspândit conifer - molidișuri tipice întâlnindu-se pe versanții nordici și vestici ai masivului, în valea superioară a Ialomiței, la Piatra Arsă și pe versanții nordici ai Jepilor Mici.
Larg răspândite sunt și tufărișurile de jneapăn și ienupăr, cele din urmă fiind mai puțin reprezentate apărând pe versanții vestici ai munților Tătarului, Deleanu și Lucăcilă, de pe partea dreapta a Ialomiței, fiind asociate cu afinul și merișorul.
Crestele și vârfurile din etajul alpin superior au o vegetație adaptată la temperaturi scăzute (sub 0 grade Celsius), cu vânturi puternice, care produc uscăciune. Covorul vegetal este discontinuu, plantele sunt foarte scunde și formează pe sol pernițe sau sunt cu frunzele lipite de sol, cum se observă pe Vârful Omu, pe crestele Colților Obârșiei, Morarului, culmea Scara și Vârful Bucșoiu.
Teritoriul marii rezervații din Bucegi include, trei etaje de vegetatie.
Usnea articulata f.lettauana. Zona deosebit de bogată a atras numeroși specialiști, din ramuri diferite ale biologiei, ceea ce a condus la descoperirea a numeroase specii, multe dintre ele rare în Carpați. J.G.G. Baumgarden, M. Fuss, K.Loitlesberger, Simion St.Radian, M.Peterfi, F.Matouschek, A.Degen, I.Podpera, Traian Stefuleac și mulți alții au descoperit specii de briofite-Bucegia romantica Radian - specie nouă descoperită în anul 1899 de Simion Radian pe Valea Cerbului, Moerkia flotowiana, Anastrepta orcadensis, Lophozia hatcheri, Stegonia latifolia, Grimmia alpicola var. latifolia, Tayloria tenuis, T.acuminata, T.serrata, Tetraplodon angustatum, Catoscopium nigritum, Buxbaumia aphylla, Polytrichum norvegicum.
Flora plantelor vasculare, studiată de D. Grecescu (1910), numără 760 taxoni, iar Alexandru Beldie marele îndrăgostit de Bucegi, indică în lucrarea sa - monografia "Flora și vegetația munților Bucegi" - 1967, un număr de 1185 taxoni, dintre care 31 taxoni sunt noi pentru știință (subspecii, varietăți, forme). Studiul florei este completat de cel al vegetației, în care sunt descrise 20 de asociații vegetale noi și sunt prezentate date asupra ecologiei plantelor alpine și sucesiunea în spațiu a asociațiilor în funcție de condițiile staționale.
Alți factori de climă (precipitațiile și vântul) au reușit ca la Sinaia să modeleze relieful, apărând forme bizare - babe, tigăi, diferite fețe. Multe dintre ele au stat la baza botezării formelor sau locurilor cele mai circulate. Construcțiile atipice de forma Babelor, Sfinxului, Ciupercilor au fost chiar la baza pe care s-au brodat diferite legende ale locului și locuri de pelerinaj în diferite epoci.
Apa, înghețul, vântul și procesele de deflație și eroziune au dat contur diferitelor forme ciudate, întâlnite la tot pasul prin Bucegi - Țigănești, Guțanul, Bucșoiul, Caraiman, Coștila, Furnica.
Etajarea reliefului, solul și diversitatea condițiilor climatice permit dezvoltarea unei vegetații bogate și de mare diversitate în cuprinsul masivului. În partea cea mai joasă, la limita cu Subcarpații, sunt frecvente pădurile de fag și carpen. Treptat, pe măsură ce altitudinea crește apar pădurile de brad și molid, care urcă până la 1200 - 1500 m. În partea superioară a etajului forestier, cam până la 1750 m, se întâlnesc păduri de molid. Dealtfel, în Bucegi molidul este cel mai răspândit conifer - molidișuri tipice întâlnindu-se pe versanții nordici și vestici ai masivului, în valea superioară a Ialomiței, la Piatra Arsă și pe versanții nordici ai Jepilor Mici.
Larg răspândite sunt și tufărișurile de jneapăn și ienupăr, cele din urmă fiind mai puțin reprezentate apărând pe versanții vestici ai munților Tătarului, Deleanu și Lucăcilă, de pe partea dreapta a Ialomiței, fiind asociate cu afinul și merișorul.
Crestele și vârfurile din etajul alpin superior au o vegetație adaptată la temperaturi scăzute (sub 0 grade Celsius), cu vânturi puternice, care produc uscăciune. Covorul vegetal este discontinuu, plantele sunt foarte scunde și formează pe sol pernițe sau sunt cu frunzele lipite de sol, cum se observă pe Vârful Omu, pe crestele Colților Obârșiei, Morarului, culmea Scara și Vârful Bucșoiu.
Teritoriul marii rezervații din Bucegi include, trei etaje de vegetatie.
Etajul montan superior - reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai în porțiunea dintre Sinaia și valea Morarului. Asociația dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaților Orientali și Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziție floristică.
Pătura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colțisorul, vulturica, odoleanul, tătăneasa, mierea ursului, piciorul cocoșului,floarea paștilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (lângă castelul Peleș), care mai cuprinde încă arbori monumentali până la 50 m înăltime și diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, deși mai tânăr, se găsește deasupra localității Poiana Țapului, în drumul spre cascada Urlătoarea. Între speciile cu răspândire sporadică în Carpați și caracteristice acestui etaj de vegetație menționăm în primul rând tisa, care se află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva stațiuni șpi anume - la stâncile Sfânta Ana (2 exemplare); valea Peleșului; sub stâncile de sub Poiana Stânii, la 1050 m și deasupra carierei de piatră Piatra Arsă; pe Valea Jepilor; pe Valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colțul Picătura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare). |
O altă raritate în cuprinsul masivului este salba moale, care se află numai în cuprinsul acestei rezervații, în apropiere de stâncile Sfânta Ana, în pădurea Jepii Mari și pe valea Urlătoarea Mică din Jepii Mici. Datorită poziției lor adăpostite și calcarelor titonice, stâncile Sfânta Ana de deasupra Sinaiei au favorizat menținerea unor elemente rare ca liliacul, iedera alba și prezența la o altitudine excepțională a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare - prunul, lemnul, alunul, frasinul.